După nouă luni de la sentința de condamnare din dosarul Trofeul Calității, Adrian Năstase revine în fața judecătorilor Curții Supreme. Fostul premier va fi prezent luni, 8 aprilie, la primul termen din recursul dosarului Zambaccian, a treia cauză de corupție pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA.În acest dosar Năstase este acuzat de luare de mită și șantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menținută, fostul premier ar putea reveni în închisoare, după cum arătăm mai jos. Gândul vă prezintă și singurele interceptări cu Adrian Năstase realizate de procurori.
Completul de cinci judecători ai Curții Supreme va începe luni, 8 aprilie, judecarea recursului în dosarul de corupție Zambaccian-Adrian Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630 000 euro de la Irina Jianu pentru a o menține în funcția de inspector șef al Înspectoratului de Stat în Construcții. În acest dosar, Adrian Năstase este acuzat și pentru primire de foloase necuvenit de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Mai precis, din banii primiți de la Irina Jianu, Năstase și soția acestuia sunt acuzați că au cumpărat bunuri din China, achizițiile fiind realizate de către consulul Ioan Păun. În schimbul acestei operațiuni, Ioan Păun ar fi primit – susțin procurorii – promisiunea că va fi mențiunt pe poziția de consul.
Una din cele mai bine puternice acuzații din dosar este cea de șantaj. Adrian Năstase este acuzat că l-a șantajat pe Ioan Păun pentru ca acesta sa-și schimbe declarația dată în fața procurorilor DNA în faza de urmărire penală. Una dintre probele din dosar o reprezintă interceptările ambientale cu Adrian Năstase. Potrivit procurorilor, acestea dovedesc acuzația de șantaj. Potrivit rechizitoriului, procurorii DNA au dovedit – folosind acte contabile – traseul banilor care ar fi fost primiți ca mită de la Irina Jianu. Astfel, din suma totală de 630.000 euro, 700.000 dolari au fost trimiși de soții Năstase în China consulului Ioan Păun, restul banilor reprezentând valoarea lucrărilor realizate de companiile Vercon și Conmpuls din Băcău (controlate de Irina Jianu), lucrări realizate la imobile deținute de Năstase.